6,2 milioane de români nu muncesc !

Cresc cheltuielile cu asistența socială. În primele șapte luni ale anului, statul a cheltuit cu 11,4% mai mulți bani pentru plata pensiilor, alocațiilor pentru copii și a ajutoarelor sociale. Statul trebuie să asigure peste 3 miliarde de lei până la finalul anului, doar pentru a achita pensiile majorate de la 1 septembrie.

Dacă scoatem din calcul copiii, elevii și studenții, datele oficiale arată că România are 6,2 milioane de pensionari și persoane care beneficiază de ajutor social, casnice sau persoane aflate „în altă situație”. Asta înseamnă că, statistic, unei persoane care muncește îi revin 1,25 persoane inactive.

Orice stat serios are grijă și de cele mai vulnerabile categorii. Repet, România este corigentă la lucrul ăsta, pentru că cheltuim cel mai puțin și cheltuim și prost pe deasupra. Pentru că toate măsurile astea de asistență socială nu sunt acompaniate într-un mod serios de măsuri de susținere, astfel încât din pasiv persoana să devină activă”, spune Gelu Duminică, sociolog.