Procurorul General confirma faptul ca politistii si procurorii din Caracal nu au intervenit la timp desi cunosteau adresa suspectului

Procurorul general Bogdan Licu spune că se putea interveni fără autorizație de la procurorului sau judecătorului la locuința bărbatului din Caracal suspectat de uciderea fetei de 15 ani. „Din momentul în care a fost identificată locația au trecut multe ore. Cu atât mai mult cu cât viața e pusă în pericol pot să intervină fără autorizația procurorului sau judecătorului. E incredibil dacă așa s-a întâmplat”, a spus Licu, adăugând că „viața fetei putea fi salvată”

Procurorul de caz a stat joi noapte câteva ore în fața porții locuinței suspectului, în așteptarea autorizației pentru percheziție.

„La ora 3 Judecătoria a emis autorizație, ceea ce înseamnă că polițiștii și procurorii știau cu câteva ore înainte locația. (…) Au trecut ore multe, ore în care fata putea fi salvată. Se putea interveni fără a aștepta autorizația judecătorului. (…) este de nepermis și de neiertat, a declarat procurorul general.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că polițiștii din Caracal știau locația în care se afla Gheorghe Dincă încă de noaptea, dar nu au organizat un flagrant, așa cum le permitea legea, ci au preferat să aștepte autorizație de percheziție pentru dimineața.

Procurorul general Bogdan Licu a dispus, vineri, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru a fi analizat modul în care procurorii din structură au supravegheat cercetarea în cazul fetei din Olt.

Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că există indicii că polițiștii și procurorii din Caracal nu au gestionat așa cum trebuia cazul crimei fetei din Olt, în sensul în care, dacă anchetatorii ar fi avut indicii că fata este acolo, ar fi putut interveni direct, organizând un flagrant.